Barocul

Barocul a aparut in Italia in secolul al XVI-lea si pana la mijlocul secolului al XVII-lea va cuceri continentul european. Asemeni Renasterii care l-a precedat si marilor curente care au urmat, acesta este atat expresia, cat si actantul revoltelor majore pe care le-a insotit si pe plan politic si pe plan stiintific.

Termenul „baroc" provine din „barroco", care inseamna in portugheza perla neslefuita. Dar abia in secolul XX termenul a denumit un set specific de lucrari de arta plastica, muzica reprezentand un caz mai aparte. Intr-adevar, distanta istorica si critica nu a permis abordarea acestei perioade din acest unghi decat foarte recent si trebuie subliniat ca termenul „baroc", sinonim cu „capricios", a fost mult timp peiorativ cand i se atribuia unei arte.



La sfarsitul secolului al XVI-lea, in Italia, inclusiv la Roma si Florenta, arta renascentista a luat o noua cotitura de mai bine de 50 de ani: manierismul. In timp ce Renasterea plasa omul in centrul preocuparilor sale, manierismul aluneca inspre subiect, inspre individ si incearca sa creeze forme noi. Aceasta tendinta este in mare masura preluata si amplificata de stilul baroc. Ideile, gandurile, reprezentarile au fost intr-adevar extrem de modificate de la inceputul secolului: viziunea unei lumi finite si geocentrice a fost subminata de catre Copernic, in timp ce Luther si Reforma au distrus unitatea Bisericii si a Europei.



Deci, pe acest nisip miscator se contureaza barocul in jurul anului 1590 la Roma. Intr-o Europa sfasiata de razboaie religioase si o lume care si-a pierdut centrul si limitele, barocul inlocuieste stabilitatea si obiectivitatea Renasterii cu arta miscarii si a iluziilor. Ca raspuns la linia dreapta, curba devine dominanta, iar la proportiile Omului Vitruvian raspunde o arta uimitoare a stapanita de trompe l'oeil.

Gustul barocului pentru forme noi si pentru reprezentarea pasiunilor se bucura de un sprijin suplimentar, cu autoritate: Vaticanul. Consiliul de la Trent, care a avut loc in a doua parte a secolului al XVI-lea si al carui scop era de a raspunde Reformei, afirma dorinta de a promova o arhitectura mai somptuoasa si, mai ales, o arta accesibila tuturor credinciosilor. Concentrandu-se pe reprezentarea viguroasa a situatiilor patetice, barocul se inscrie fara greutate in aceste canoane.



Atat in arhitectura, cat si in artele vizuale si in muzica, Italia si artistii sai devin un model pentru o mare parte a Europei catolice. Picturile lui Caravaggio, sculpturile lui Bernini si opera lui Monteverdi se impun si devin referinte. Gustul pentru miscare, contrast si asimetrie ii cucereste treptat pe flamanzi, Anglia, Spania, Portugalia, dar si coloniile din Lumea Noua. Astfel, Rubens, Rembrandt sau Velazquez devin reprezentantii barocului in tarile lor.

Caravaggio - Incoronarea cu spini

Velazquez - Ispita Sfantului Thomas d'Aquino

Cu toate acestea, stil baroc se confrunta cu doua realitati in Europa de Est si in Franta. In timp ce Austria si statele germanice isi vad dezvoltarea incetinita si oprita de Razboiul de Treizeci de Ani, Ludovic al XIV-lea si Richelieu n-au nici o afinitate pentru miscare si imaginatie. Regele Soare isi exprima dorinta de a disciplina artele si „conduita" pentru a se acorda cu austeritatea de stat. Acesta este perioada in care ia fiinta Academia Franceza.



Daca in muzica, Franta are talente precum Rameau si Couperin, pictura si arhitectura sunt impartite intre baroc si clasicism. Castelul Versailles, osciland intre o arhitectura clasica si un decor mai exuberant, este un exemplu bun. Insa ceea ce aminteste cel mai mult de baroc este perioada de glorie a tragediei clasice aduse de Corneille si Racine.

Versailles - fatada baroca

De cealalta parte a Rinului, se asteapta ca ravagiile Razboiului de Treizeci de Ani sa se mai aseze pentru ca Bavaria sa contribuie la randul sau la proliferarea stilului baroc si sa-si produca propriile capodopere cum sunt biserica de pelerinaj de la Wies, in jurul anului 1756. Regiunile germanice, care il numara, de asemenea, si pe Bach, sunt, de fapt, ultimele bastioane ale barocului.

Biserica din Wies

Intr-adevar, odata stinsa bucuria barocului incipient, primele lovituri apar la mijlocul secolului al XVII-lea. Barocul sarbatoreste o imaginatie care devine semnul unei libertati prea mari pentru mai multe institutii. In timp ce rigurosii iezuiti devin din ce in ce mai importanti, Biserica sprijina din ce in ce mai putin creatia in stil baroc. Italianul Pozzo apara inca onoarea tarii sale, dar barocul migreaza in nordul Dunarii. Isi traieste astfel ultimele ore si moare in 1750, odta cu minunati sai reprezentati Bach si Handel.



Baroc trebuie sa cedeze locul unei noi miscari artistice si filozofice care insoteste aparitia burgheziei: Iluminismul.