Atunci când autoturismul pe care îl conduci are probleme cu turbosuflanta, este recomandat să apelezi la expertiza specialiștilor, pentru a înțelege exact de ce această piesă nu mai funcționează la parametri optimi. Iar pentru a-ți forma o părere corectă la fața locului, în urma explicațiilor pe care le-ai primit din partea mecanicilor auto, îți propunem să mergi la întâlnirea cu aceștia având lecțiile învățate, privind rolul unei turbosuflante în structura autoturismului tău:
Ce este o turbosuflantă?
Turbosuflanta, cunoscută și sub denumirile de “turbină auto” sau doar “turbină”, este un element cu o importanță deosebită în dinamica unei mașini. Un astfel de agregat valorifică o anumită parte din totalul emisiilor de gaze produse de motor, fiind controlat cu ajutorul unei supape wastegate, prin intermediul computerului de bord.
Ce rol are turbosuflanta?
Turbosuflanta are un rol esențial pentru utilizarea în prezent a unui autoturism în trafic, având în vedere ca normele privind poluarea sunt din ce în ce mai stricte. Rolul acestui element este de a reduce nivelul emisiilor rezultate, contribuind totodată la creșterea puterii motorului, obținerea unei accelerări mai rapide, precum și a unui cuplu motor mai mare.
Totodată, rolul unei turbosuflante este cât se poate de important pentru garantarea unui consum de carburant redus, fapt ce se poate traduce prin costuri de utilizare mult mai convenabile, atât în localitate, cât și în afara acesteia.
De exemplu, în cazul mașinilor pe diesel cu turbosuflantă, randamentul energetic poate ajunge chiar și la pragul de 50%. Cu alte cuvinte, jumătate din energia generată de arderea combustibilului este transformată în energie cinetică, ce poate fi utilizată fără probleme cu scopul deplasării autovehiculului respectiv.
Comparativ cu această valoare (50%, în cazul mașinilor diesel cu turbosuflantă):
Randamentul energetic la mașinile diesel fără turbosuflantă este de cel mult 35%;
Randamentul energetic la mașinile pe benzină fără turbosuflantă este de aproximativ 20%.
Se observă un trend în piața de automotive, la care se aliniază din ce în ce mai mulți producători auto: renunțarea la motoarele aspirate manual. În acest context, turbosuflanta are rolul de a contribui la reducerea cilindreei totale a motorului (fenomen cunoscut și sub denumirea de “downsizing”).
Cum acționează turbosuflanta?
Legătura dintre turbocompresor și sistemul de evacuare al motorului se realizează printr-o flanșă, prin care circulă emisiile rezultate în urma procesului de ardere. După ce gazele de evacuare intră în turbină, învârtind una dintre cele două roți turbionare, acestea sunt evacuate prin cealaltă ieșire a melcului, ajungând astfel în traseul de eșapament.
Legătura dintre cele două roți turbionare se realizează printr-un ax realizat din oțel, a cărui dinamică este asigurată pe baza utilizării rulmenților. Atunci când gazele de evacuare pun în mișcare una dintre roți, în mod automat, acest proces determină și mișcarea celei de-a doua.
Cea de-a doua roată turbionară are un caracter de compresie, atrăgând aerul din atmosferă în cel de-al doilea melc, comprimându-l și eliminându-l prin ieșirea aflată sub presiune. Aerul este direcționat apoi către galeria de admisie a motorului, intrând în camera de ardere.
Apelează cu încredere la serviciile noastre de reparatii turbosuflante in Bucuresti, Militari! Avem peste 20 de ani de experiență în acest domeniu, cu zeci de mii de turbosuflante reparate până în prezent și mii de clienți satisfăcuți de-a lungul a peste două decenii de activitate!