TELEPILEPSY – reţeaua de telemedicină în epilepsie în Romania, organizează cel mai mare cros pentru epilepsie din ţara noastră. Evenimentul se va numi „Epilepsy Challenge” şi se va desfăşura în 10 oraşe din România. Prima acţiune va avea loc în Timişoara, în data de 26 mai 2018, urmând ca în luna următoare să se desfăşoare şi în: Alba Iulia, Bacău, Baia-Mare, Braşov, Craiova, Sibiu, Târgu-Mureș - 2 iunie Bucureşti - 9 iunie Cluj Napoca - 16 iunie La acest eveniment sunt invitaţi să participe atât profesioniştii din domeniul sănătăţii - medici, farmacişti, asistenţi medicali – cât şi publicul larg ce manifestă solidaritate faţă de semenii noştri care se confruntă cu această afecţiune.
Scopul acestei acţiuni este să strângă fondurile necesare înfiinţării de noi Centre de Epilepsie și Monitorizare EEG în diferite zone geografice din România, conectate atât între ele, cât și cu centre universitare din țară și din străinătate.
“Proiectul Telemedicina în Epilepsie a fost iniţiat în 2016 de către un grup de medici, susţinut de Asociaţia Cluburilor Lions România și sponsori. Există încă diferenţe majore între modurile în care se abordează problema epilepsiei în arii geografice din ţară, atât din cauza echipamentelor medicale, cât şi a gradului de pregătire a personalului medical. Telemedicina în epilepsie oferă şansa oricărui pacient la un diagnostic timpuriu şi corect al formei de epilepsie, la monitorizarea evoluţiei în timp, acasă sau cât mai aproape de casa pacientului, care nu va mai fi nevoit să facă drumuri lungi şi costisitoare spre centrele universitare. Practic, un pacient dintr-un oraş îndepărtat, într-o zonă slab deservită medical are şansa de a fi consultat de un specialist cu mare experienţă din ţară sau din străinătate”, a declarat Dr. Bogdan Florea, Coordonatorul Telepilepsy – Telemedicina în Epilepsie în România.
Epilepsia este afecţiunea sistemului nervos central care permite apariţia unor crize tranzitorii ce tulbură activitatea cerebrală, însă, între crize, pacienţii sunt şi se comportă de cele mai multe ori normal. Oficial sunt înregistrate 130.000 persoane cu epilepsie, dar numărul real în România se apropie de 400.000. Persoanele cu epilepsie evită să discute despre suferinţa lor, nu se prezintă la medic sau minimizează consecinţele bolii, deseori de frica stigmatului social, de teama pierderii locului de muncă sau a dreptului de a conduce un autovehicul. Epilepsia nu este doar o problemă medicală, ea este, în fapt, o problemă socială, pentru că provoacă o suferinţă imensă pentru pacienţi şi membrii familiilor lor. De multe ori, cei din jur aleg să-i judece şi să-i excludă pe cei în cauză în diferite forme, în loc să-i înţeleagă şi să le fie alături permanent, neoferindu-le suportul necesar.
Epilepsy Challenge este un apel de susţinere a pacienţilor de epilepsie, o invitaţie la solidaritate faţă de semeni! În Era Tehnologiei, a unei lumi avansate în care păşim tot mai mult, în locul vechilor prejudecăţi cu privire la această afecţiune, este nevoie de o schimbare de mentalitate. O modificare a percepţiei vis-à-vis de această problemă reprezintă un imperativ mai mult decât necesar!
Despre Telepilepsy La ora actuală proiectul „Telepilepsy” este funcţional în 6 cabinete existente deja în Cluj-Napoca, Oradea, Craiova, Sibiu, Bacău şi Suceava. Acest proiect apropie cât mai mulţi oameni de o idee îndrăzneaţă, aceea de a dezvolta reţeaua de Telemedicină în Epilepsie prin înființarea de noi Centre de Epilepsie și Monitorizare în cât mai multe zone geografice din România! Pentru mai multe informaţii, vizitaţi şi site-ul: http://www.epilepsychallenge.ro/proiectul-telemedicina-in-epilepsie.