Sâmbătă, 13 iulie, punkerii bucureșteni de la E.M.I.L. au concert la mare; vino și tu să-i vezi la Papa la Șoni, în Vama Veche! Concertul începe de la ora 23:00 iar biletele se găsesc în avans pe www.iabilet.ro și în rețeaua iaBilet – acestea costă 40 de lei în presale și 50 de lei la intrare, în seara concertului.
E.M.I.L. – Linii de text (official video) https://youtu.be/zY74dx1E1vg
Înființată în anul 2000, E.M.I.L. este una dintre cele mai longevive și mai cunoscute trupe din România. Cu puternice rădăcini în punk, sound-ul lor a evoluat în ultimii ani în direcții alternative rock și post-hardcore.
Formația a urcat pe scenele tuturor festivalurilor importante din țară: B’ESTFEST (Bucuresti), Stufstock (Vama Veche), Tuborg Live (Costinesti) și altele. În 2007, E.M.I.L. au concertat în deschiderea legendarei trupe americane NOFX. În 2009 și 2010 au desfășurat 2 turnee naționale care au culminat cu lansarea DVD-ului „10 Ani de Abuzuri, Excese și Imoralități”. Trupa are la activ 4 albume, cel mai recent fiind lansat pe 6 iunie 2015 la Universal Music România și intitulându-se I M E N S.
Pentru concertul E.M.I.L. de sâmbătă, 13 iulie, nu uitați să vă luați bilete în avans de pe iabilet.ro la prețul de presale (40 lei)! La intrare, în seara concertului, biletele vor fi 50 de lei.