Oracolul - vechiul caiet de amintiri

Detalii

CategoriiDivertisment
TaguriHobby
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari19672

Voteaza & Distribuie

Descriere

Mai tineti minte cum, in pauze, pe bancile scolii generale, isi scotea fiecare cate un caietel colorat si incepeau toti sa roiasca in jur. In timpul orelor il rasfoiau pe furis si mai raspundeau la cate o intrebare.


Pline de desene, poezioare si intrebari care mai de care mai amuzante, oracolele sau caietele de amintiri nu mai sunt astazi altceva decat simple si vechi amintiri, unele cu miros, unele care se pot atinge si inca rasfoi, dar nu si unele la moda.





caiet de amintiri


caiet de amintiri



La cate site-uri sunt acum, retele de socializare cu carul si testulete pentru oricine, nu se mai gandeste nimeni sa adune intre niste pagini cele mai sincere si simple ganduri ale copilariei. Te incearca o usoara nota de nostalgie cand vezi undeva scris:



Cand va bate vantul peste parul tau

Sa-ti aduci aminte de numele meu



Din copilarie inspre adolescenta, drumul celor care completau oracole a fost pavat cu cele mai simpatice intrebari si amintiri.


De multe ori, oracolul dintr-o clasa de elevi nu era decat copia fidela a oracolelor tatilor nostri din timpul armatei, cand, cu gandul la casele, familiile si viitoarele lor familii, au inceput sa scrijeleasca si sa-si decupeze ganduri pe niste foi. Au adunat apoi adevarate colectii. Fie de poezii si vorbe de duh rupte din mintea fiecaruia, fie cate un gand sincer, lasat in urma sau raspunsuri amuzante la cele mai dubioase intrebari.





oracol


oracol - jurnal



Copiii se distrau altfel. Pe langa desenele care se gaseau pe paginile caietelor de amintiri, acestia se intrebau de la "Ce pasta de dinti folosesti?" la "Care e tara ta preferata?" si multe altele si se amuzau apoi pe seama raspunsurilor. Era locul unde barfeau toti, dar pe rand, unde se adunau povestile si puteau afla cine pe cine mai place.


Sa te intorci peste ani in vechea ta camera si sa gasesti in sertarul unde iti tineai toate scrisorile si amintirile, un oracol, poate fi mai interesant decat sa iti urmaresti ultimele episoade din serialul preferat sau fotografiile de la ultima petrecere la care ai fost. E ca si cum ai face o calatorie in timp, iar destinatia e reprezentata numai de locurile cele mai dragi. Iti amintesti astfel care iti erau prietenii pe atunci, ce actori iti placeau, ce muzica ascultai si ce vise aveai.


Nu poti decat sa razi de naivitatea de atunci si sa te bucuri pentru visele pe care ai reusit sa ti le implinesti. Rasfoirea unui astfel de caiet este o incursiune perfecta prin cele mai delicate amintiri. In zilele noastre, tehnologia nu ne mai permite sa fim atat de sinceri si naturali, iar caile de comunicare cu ceilalti se rezuma la postarea de emoticoane si link-uri fara rime.