Vrei să-ți schimbi ochelarii de vedere? Iată 3 criterii de care să ții cont

Detalii

CategoriiSanatate
Taguriochelari, ochelari de vedere, optica medicala
Ultima actualizareMarti 22 noiembrie 2022
Vizualizari375

Voteaza & Distribuie

Descriere

Optometriștii recomandă schimbarea ochelarilor de vedere o dată la maximum 3 ani, sau mai devreme, dacă este necesar. [1] Alegerea unora noi trebuie să se bazeze pe câteva criterii importante, precum tipul de lentile necesare corectării problemelor de vedere, conform noii prescripții medicale, confortul, dar și aspectul ramei. Citește în continuare și află când ar trebui schimbați ochelarii de vedere și care sunt criteriile principale de care poți ține cont atunci când îi înlocuiești.

Semne că ar trebui să îți schimbi ochelarii de vedere

Pe lângă recomandarea optometriștilor de a-ți schimba periodic ochelarii, iată 5 cele mai comune semne care îți indică nevoia unei noi rețete:

1. În ultima vreme ai dureri de cap
Creierul este capabil să identifice chiar și cea mai mică schimbare a vederii. Odată alertat, va încerca să corecteze problema, dar procedând astfel, consumă prea multă energie și se epuizează - rezultatul fiind durerile de cap. [2]

2. Mijești ochii
Este o modalitate firească de a-ți îmbunătăți vederea și concentrarea, însă acest obicei te face să-ți forțezi ochii mai mult decât este necesar.

3. Ai dificultăți în a distinge clar obiectele de la distanță sau la apropiere
Acesta este unul dintre cele mai evidente semne că dioptriile tale s-au modificat și că este necesar să-ți schimbi ochelarii de vedere.

4. Îți simți ochii obosiți, sunt roșii sau te ustură
Aceste efecte ar putea fi cauzate de o serie de factori diferiți, de la alergii la lipsa somnului. Totuși, dacă te confrunți cu oboseala ochilor mai mult de o zi sau două, este posibil să ai nevoie de o rețetă nouă de ochelari de vedere.

5. Ochelarii prezintă defecte
Un alt semn că ar trebui înlocuiți este prezența zgârieturilor sau deteriorării lentilelor, fie rama s-a lărgit sau rupt și-ți cauzează disconfort. Spre exemplu, în showroom-ul Lensa Tineretului poți găsi zeci de modele de ochelari noi.

Criterii de care să ții cont atunci când îți schimbi ochelarii de vedere


Ai o prescripție medicală nouă

Este indicat să-ți faci un consult de specialitate înainte de a-ți schimba ochelarii. Astfel, vei fi sigur care sunt dioptriile de care ai nevoie. Specialistul va observa în urma testelor dacă valorile acestora s-au modificat sau există probleme subiacente care trebuie abordate. O modalitate clară pentru a-ți da seama dacă ai nevoie de un consult este să verifici dacă au trecut mai mult de 12 luni de la ultimul.

Ramele se potrivesc în mod corespunzător

Ochelarii prea largi sau prea strâmți pot cauza mult disconfort - de la rame alunecoase până la punți nazale care ciupesc. Sunt trei elemente cheie de care trebuie să ții cont atunci când vrei ca ochelarii să se potrivească perfect:

  • Grosimea ramei;
  • Lungimea brațelor;
  • Poziția punților nazale.

La consultul optometric, specialistul îți va lua măsurători pentru noii tăi ochelari și le va folosi pentru a se asigura că aceștia ți se potrivesc corect. De asemenea, acum este momentul potrivit să-ți alegi o formă diferită a ramei sau materialul din care sunt fabricați, dacă îți dorești să faci o asemenea schimbare.

Când alegi rama ai în vedere forma feței tale, respectiv design-ul dorit al acesteia

În momentul în care îți cumperi ochelari noi, cauți un model care să te avantajeze și să se potrivească personalității tale. Cheia este să găsești rame care-ți flatează forma feței:

  • Formă rotundă: se recomandă rame mai late în detrimentul celor înalte. Ai putea descoperi că ochelarii dreptunghiulari vor arăta cel mai bine, întrucât aceștia adaugă structură feței și o fac să pară mai lungă;
  • Formă de inimă sau diamant: caută ochelari ale căror unghiuri sunt similare cu forma feței tale;
  • Formă pătrată: îndulcește unghiurile feței cu rame mai rotunde;
  • Formă ovală: dacă ai forma feței ovală, poți purta aproape orice tip de ramă fără nicio problemă.

Există și alte forme ale feței, dar cele mai comune sunt menționate mai sus. În cazul în care consideri că fața ta nu se încadrează în aceste forme, cel mai bine este să mergi și să probezi ochelarii în magazin. Acolo vei primi și sfaturi din partea unui consultant.

Regula principală atunci când intenționezi să-ți schimbi ochelarii de vedere este să vorbești cu un optometrist înainte. Acesta îți va prescrie la nevoie o nouă rețetă de ochelari și se va asigura că simți te simți confortabil atât cu lentilele, cât și cu noua ramă. Programează-te la un consult optometric și află dacă ai nevoie de ochelari noi!


[1] Ash Salleh. “How Often Should You Get a New Pair of Glasses? (2021 Update) | Closer Look.” Classic:specs, 31 May 2020, classicspecs.com/closerlook/buying-guide/how-often-should-you-get-a-new-pair-of-glasses/. Accesat la 16 Nov. 2022.
[2] “Vision Specialists of Michigan.” Vision Specialists of Michigan, 23 June 2022, vision-specialists.com/binocular-vision-dysfunction/symptoms/headaches/. Accesat la 16 Nov. 2022.