In acest week-end, caravana „Miss Universe poti fi chiar tu!" ajunge la IULIUS MALL. Pe 19 si 20 martie, banatencele frumoase si inteligente sunt asteptate la mall, intre orele 12.00 si 18.00, pentru a intra in cursa frumusetii.
Conferinta de presa a evenimentului va avea loc sambata, 19 martie 2011, de la ora 11.30, la etajul IULIUS MALL Timisoara, in zona magazinului MOTIVI. Alaturi de staff-ul Miss Universe Romania, vor fi prezente Oana Paveluc - Miss Universe Romania 2010, Anda Mocanu – detinatoarea Premiului al II-lea si a titlului Miss Fotogenie, precum si Andrada Fliundra – Miss Popularitate.
Domnisoarele care doresc sa se inscrie in competitie trebuie sa aiba varste cuprinse intre 18 si 26 ani, inaltimea de minimum 1.70 m, cetatenie si domiciliu stabil in Romania. Nu sunt acceptate concurentele casatorite, care au copii, au operatii chirurgicale estetice sau care au pozat nud, topless sau in ipostaze indecente, indiferent de conjunctura. Frumoasele care viseaza la titlul „Miss Universe" vor avea de trecut patru probe: fotogenie, telegenie, catwalk si interviu.
Pana in prezent, la concurs s-au inscris 128 de concurente din zona Banatului, dintre care 74 au fost descalificate in urma evaluarii profilului incarcat pe site-ul www.missUniverseRomania.com.