Clubul Leo Timisoara, sustinit de clubul Lions si Filarmonica Banatul, ofera, miercuri de 15 octombrie, ora 13.00, un cadou muzical elevilor timisoreni. Spectacolul contine interpretarea lucrarii lui Benjamin Britten (1913-1976), The young person\'s guide to the orchestra, lucrare plina de farmec, accesibila si entuziasmanta totodata si care nu a mai fost prezentata public la Timisoara de decenii. "Prin aceasta actiune dorim sa demonstram tinerilor ca institutiile culturale gen Filarmonica, Opera, Teatrul au portile deschise pentru toate varstele si prezinta lucrari extraordinar de interesante pentru noi, tinerii", declara Diana Vasilescu presedintele Leo Timisoara. Acest eveniment se doreste a fi un deschizator de drum si pentru alte spectacole atractive pentru tinerii timisoreni. Asadar, cluburile Leo si Lions, Inspectoratul Scolar si Filarmonica Banatul deschid portiile salii Capitol pentru toti cei care doresc sa afle ce au de "spus" instrumentele unei orchestre.