Maestrul Ilarion Ionescu-Galati revine la Timisoara fiind dirijorul concertului de vineri, 4 decembrie, de pe scena salii Capitol. In dorinta de a onora acest inceput de luna a cadourilor, a sarbatorilor si a promisiunii unui an mai bun, maestrul ne aduce, cu concursul orchestrei simfonice a Filarmonicii „Banatul", pagini de muzica sublima. Prin intermediul compozitorilor aflati pe afisul de concert vom face si o incursiune prin cateva tari europene, spre sfarsit traversand Atlanticul pentru a ajunge in America.
La inceput, pornind din Spania, vom asculta Suita spaniola, op.47 „Sevillanas" compusa de Isaac Albéniz, — o serie de opt miniaturi care descriu regiuni ale Spaniei: Granada, Catalunia, Sevilla, Cadiz, Asturia, Aragon, Castilla si Cuba. Comentand aceasta lucrare, compozitorul spunea ca nu s-a gandit la mari idei muzicale, ci doar la culori, soare si parfum de maslini.
Ne gasim in continuare in Franta lui Camille Saint-Saëns, ascultand Concertul pentru pian si orchestra nr.2, op. 22, in sol minor. Dintre cele 5 concerte compuse pentru pian, al doilea este cel mai des cantat, cel mai popular, desi la premiera nu a avut prea mare success. Motivul a fost timpul prea scurt de pregatire. Vineri seara il vom asculta in varianta interpretativa oferita de pianistul Ion Dragos Dumitriu.
In partea a doua vom asculta patru uverturi celebre. Vom trece in Italia pentru uvertura „Cotofana hoata" a lui Gioacchino Rossini, apoi in Austria ascultand uvertura lui Johann Strauss la opera „Voievodul tiganilor".
„My Fair lady" va fi urmatoarea uvertura, compusa de Frederik Loewe, tot un austriac, dar care la 24 de ani a plecat in America, unde a ramas tot restul vietii. A plecat sa cucereasca Broadway-ul si luand in considerare cariera stralucita a operetei sale, putem spune ca a cucerit intrega lume muzicala a genului. Ramanem in patria sa adoptiva pentru a asculta uvertura la „West side story" a americanului Leonard Bernstein, care va incheia programul simfonic de vineri.