Carturesti - New York, all inclusive
13 treziri cu noroc in Lumea Noua. 13 nopti si zile de impresii puternice. Multe fotografii, 16 alese. New York. Sfarsit de noiembrie. Un grandangular cauta sa cuprinda inaltimile metropolei. Iar in spatele lui, Marius Parghel concentra totul - oameni si cladiri, hard si soft – intr-un alb–negru nonreductiv, cu influente de pian si voce Billy Joel. Iata de unde si titlul expozitiei: „New York state of mind", care amprenteaza o calatorie „de serviciu" pornita si sfarsita in Carturestiul din Iulius Mall.
Intre 16 februarie – 8 martie, luati-va ragaz pentru un drum. Iar astazi, 16 februarie, dupa ora 18, veniti de intalniti artistul!
Some folks like to get away/Take a holiday from the neighbourhood/Hop a flight to Miami Beach/or to Hollywood/But I’m taking a Greyhound/On the Hudson River Line/I’m in a New York state of mind... Nu din vecinatate si nu cu Greyhound-ul a ajuns Marius Parghel la NY, un loc al lucrurilor marunte, dar si al raritatilor de tot felul: e normal sa vezi acolo „un domn care la -3 grade isi plimba cainele in papuci si pijama". Fotografiile cu care s-a intors in Carturesti reflecta „o perspectiva personala asupra unui univers complex", intr-atat de intens incat nu ar supravietui fara reguli stricte: „fire line e fire line, bus line e bus line". New York nu e America, spune Marius Parghel, dupa ce a respirat orasul din apropierea oamenilor cenusii, care nu vad nimic rau in „being mean", al celor zambitori, „care-si schimba numere de telefon in metrou", dar si din goana masinii ori mersul domol.