Aceasta sectiune contine gradinite de stat si particulare si cluburi pentru copii din Romania si Romania. Sunt incluse numele, adresa, datele de contact, posibilitatea de filtrare in functie de serviciile oferite (limbi straine, afterschool, club, diverse cursuri, dotari, program prelungit, etc.) si pozitionarea pe harta.
Suntem o familie. Credem in invatarea cu zambetul pe buze, in importanta majora a jocului si a comunicarii. Vreme de 10 ani, mii de parinti si copii ne-au trecut pragul si au avut incredere in noi. Va asteptam in vizita, sa ne cunoastem.
Dorința, dar și necesitatea dezvoltării unei programe de învățământ care să acopere nevoile copiilor pornind de la vârsta de 2 ani până la terminarea gimnaziului, au reprezentat principiile de bază ale dezvoltării instituției noastre.
Grădinița Țăndărică și-a început activitatea în 1995 și a fost una dintre primele grădinițe particulare în limba engleză din Cluj-Napoca. Anul 1999 a fost anul în care s-au deschis porțile primei școli particulare din Cluj-Napoca, Școala „Elf”, care și-a continuat oferta educațională cu ciclul gimnazial, în septembrie 2003.
Comunitatea noastră a crescut anual, astfel încât, în acest moment, instituția noastră de învățământ coordonează trei grădinițe particulare clujene în limba engleză și germană și o școală primară și gimnazială