6 soluții de amenajare inedite pentru baie

Detalii

CategoriiCasa/gradina
Taguriamenajari interioare
Ultima actualizareLuni 23 august 2021
Vizualizari394

Voteaza & Distribuie

Descriere

Băile moderne pot fi amenajate cu bun gust mai ales în contextul actual, când ideile sunt mai mult decât la îndemână. Poți schimba aspectul băii tale printr-o simplă amenajare și nici nu este nevoie să cheltui prea mulți bani sau să investești prea mult timp. Iată câteva soluții inedite de amenajare pe care le poți implementa pentru a avea o baie cu adevărat spectaculoasă.

Montează parchet de calitate


Parchetul este un finisaj foarte elegant, însă de cele mai multe ori este evitat deoarece se consideră că acesta nu reacționează foarte bine la umiditate. În realitate însă, există unele tipuri de parchet care se pretează lucrărilor de amenajare în baie, iar un exemplu în acest caz este parchetul triplustratificat. Parchetul triplustratificat, așa cum îi spune și numele, este realizat din trei bucăți de lemn real, suprapuse și lipite cu rășină sau clei, care le sporește rezistența ca tot unitar.

Lemnul triplustratificat este mai rezistent la variații de umiditate, spre deosebire de celelate tipuri de parchet, așa că îl poți folosi în proiectele tale de amenajare. Firește, va fi nevoie să îngrijești suprafețele, pentru a proteja parchetul, sau poți impermeabiliza suprafața folosind produse speciale.

Montează spoturi luminoase și scafe


Baia este un loc în care ar trebui ca lumina să fie prezentă și mai mult decât atât, ar trebui ca aceasta să existe în cele mai diverse forme. Pentru a amenaja baia într-un mod cât mai special, ar trebui să te folosești de lumină și de efectele ei și să construiești scafe care să le pună în valoare.

Instalează o cabină de duș cu pereți din sticlă Băile sunt cel mai bine puse în valoare de elemente care oferă strălucire, iar sticla este unul dintre aceste materiale. Pereții din sticlă ai cabinei de duș se vor potrivi foarte bine amenajărilor cu cărămidă de sticlă care, pe cât sunt de spectaculoase, pe atât sunt de moderne și de inedite.

Plachează baia cu piatră naturală Băile placate cu piatră naturală sunt elegante și deosebite și aduc un plus de stil băii tale. Dintre cele mai utilizate tipuri de piatră naturală travertinul este cea mai uzuală alegere, alături de granit și mai rar de marmură.

Piatra naturală se pretează oricărui stil de amenajare al băii, fiind un finisaj care se păstrează perfect în timp și care crește valoarea proprietății. Poți chiar să combini elemente de piatră naturală cu lemn sau placaj OSB și poți face de asemenea și combinații între diferite tipuri de piatră naturală.

Folosește culori deschise pentru a crea senzația de spațiu


Dacă vrei ca baia ta să pară mai mare, atunci tot ce vei avea de făcut este să alegi o culoare potrivită. În continuare sunt preferate nuanțele de alb, însă dacă te gândești la placarea băii cu placaj ceramic, atunci ar trebui să ai în vedere și folosirea unor alte nuanțe, de preferat pastel. Acestea vor avea ca efect amplificarea spațiului și te vor ajuta să amenajezi mai estetic și mai modern.

Mascarea electrocasnicelor


Electrocasnicele incorporabile pentru bucătărie nu mai sunt o necunoscută în prezent, însă iată că acest lucru a devenit o tendință și pentru baie. Va fi nevoie să cumperi mobilier dedicat pentru a implementa această idei, pentru ca rezultatul să fie cel așteptat. Poți masca mașina de spălat rufe sau uscătorul sau alte obiecte pe care le folosești curent în baie (uscător de păr, ondulator, placă).

Fiecare dintre aceste idei îți oferă o idee modernă, poate chiar inedită de amenajare. Dacă vrei ca și baia ta să se bucure de un plus de frumusețe, atunci implementează ideea care se potrivește cel mai bine stilului tău și bucură-te de un plus de confort, cu extrem de puțin efort.

Sursa foto: unsplash.com/photos/CMejBwGAdGk