Cele mai bune tratamente pentru hidratarea fetei

Detalii

CategoriiSanatate
Tagurimasti faciale, Tratamente faciale
Ultima actualizareMiercuri 24 februarie 2021
Vizualizari562

Voteaza & Distribuie

Descriere

Măștile de față hidratante sunt aliații tenului nostru, indiferent de vreme. Hidratarea este o parte importantă a rutinei noastre zilnice de îngrijire, iar măștile de față asigură tenului substanțele nutritive de care are nevoie. Află mai multe despre măștile de față hidratante din acest articol.

Ce sunt măștile de față hidratante

Uneori, la trecerea dintre anotimpuri, pielea noastră se resimte, este mai uscată, iritată, și are nevoie de îngrijire suplimentară. Pielea feței este cea mai expusă factorilor externi și acțiunii elementelor dăunătoare din mediu, de aceea, este important să ne creăm o rutină de îngriire care să răspundă tuturor nevoilor noastre și care să ne ajute să facem trecerea la un alt tip de vreme mult mai ușoară.

Măștile de față hidratante au apărut din nevoia de a oferi substanțele nutritive de care tenul noastru are nevoie, într-o formula care acționează mai mult în timp decât o cremă. Măștile, fie că sunt sub formă de cremă sau șervețel, au rolul de a pune în contact pielea feței cu compușii de care aceasta are nevoie. Tenul nostru extrage din compoziția măștilor exact cantitatea de nutrienți de care are nevoie, fără a supraîncărca și fără a produce daune. De aceea, măștile de față hidratante sunt aliatul perfect pentru a ne păstra tenul mereu hidratat!

Cum alegi masca potrivită pentru tenul tău

Măștile de față au devenit din ce în ce mai populare, pe măsură ce poluarea și razele dăunătoare ale soarelui au început să își facă resimțite efectele nocive. Este important, atunci când alegem masti de fata hidratante, să citim cu atenție lista ingredientelor și să alegem acele produse care au în compoziție cât mai multe ingrediente naturale, extracte din plante care provin din agricultura organică, uleiuri și esențe benefice pentru tenul nostru. Mediul în care trăim este unul încărcat deja de substanțe dăunătoare, așa că este important să alegem doar acele produse care pot restabili echilibrul și pH-ul natural al pielii.

În funcție de tipul de ten, poți alege măști hidratante care să hrănească delicat epiderma și, în plus, să îi ofere și îngrijirea specială de care are nevoie.

Pentru tenul matur, alege o mască potrivită pentru a netezi și revigora tenul, pe bază de acid hialuronic, niacinamide și peptide, care au efecte dovedite de estompare a ridurilor și de hidratare și energizare a tenului.

Tenul uscat, sensibil, este cel mai afectat de temperaturile scăzute sau de vânt, așa că are nevoie de un plus de hidratare, pe care doar o cremă de față nu o poate asigura. De aceea, este recomandată aplicarea unei măști hrănitoare cel puțin o data pe săptămână, pentru a menține tenul cât mai hidratat. Cele mai potrivite pentru tenul uscat sunt măștile infuzate cu esențe ușoare, pe bază de aloe vera, ovăz și ingrediente cât mai naturale.

Uneori, tenul nostru are nevoie de un refresh, pentru a-și recăpăta strălucirea și pentru a se menține tânăr cât mai mult timp. Pnetru un boost de energie sunt recomandate măștile pe bază de vitamina C și niacinamidă, care reîmprospătează, reduc petele pigmentare și previn îmbătrânirea pielii.

Tenul gras are nevie de produse pe bază de ingrediente astringente, care reîmprospătează și ajută la absorbția excesului de sebum. Pentru a obține o piele radiantă și revitalizată, alege măști de față pe bază de argilă, care ajută la eliminarea impurităților, uleiuri de rozmarin, eucalipt și mentă, cu proprietăți antibacteriene și energizante.

Măști hidratante naturale pentru starea ta de bine

Include în ritualul tău de îngrijire, cel puțin o data pe săptămână, o mască facială hidratantă, din ingrediente cât mai naturale. Curăță cu atenție tenul înainte de aplicare, cu un produs demachiant eficient sau cu apă micelară și aplică masca pe fața perfect uscată. Este important să nu ștergi fața cu produse abrazive, care, în timp, duc la sensibilitate și la apariția de iritații. Aplică masca cu atenție pentru a acoperi toate zonele vizate și evită zona ochilor. Lasă masca să acționeze conform cu instrucțiunile și apoi aplică produsele tale de îngrijire.

Măștile hidratante naturale au avantajul de a oferi doar beneficii tenului tău, fără a afecta pielea pe termen lung. Este important să alegi cu atenție produsele pe care le folosești pentru ten și să folosești doar acele ingrediente dovedite ca fiind benefice, formulate special pentru tipul tău de ten.

Include în rutina ta de îngrijire măști de față hidratante, pentru a păstra aspectul tânăr al pielii pentru cât mai mult timp. Gândește-te la nevoile tenului tău și alege acele produse cu proprietăți specifice și ingrediente hrănitoare. Pielea ta va fi mai hidratată, strălucitoare și revigorată!

Sursa foto: pixabay.com/photos/toner-skin-skincare-cooling-facial-906142/v