Cu ce probleme se confruntă tinerii fără școală și fără serviciu din Județul Dâmbovița?

Detalii

CategoriiSocial
Tagurisaracie, scoala
Ultima actualizareMiercuri 9 februarie 2022
Vizualizari445

Voteaza & Distribuie

Descriere

Tinerii fără școală din Județul Dâmbovița sunt deseori puși în fața multor provocări, inclusiv dificultatea de a-și găsi un loc de muncă stabil cu venituri satisfacatoare. Lipsa unui loc de muncă nu afectează doar stabilitatea personală, ci și pe cea a familiei. Șomajul este strâns legat de incertitudinea viitorului, de lipsuri financiare, depresie, de imposibilitatea de a-ți depăși condiția, mai ales atunci când nu ai o diplomă de studii sau de calificare.

Cu astfel de probleme se confruntă tinerii șomeri din Dâmbovița care au absolvit mai putin de 8 clase. Unii nu au avut posibilitatea de a merge niciodată la școală, iar alții chiar dacă au intrat în sistemul de învățământ, au părăsit băncile școlii mult prea devreme, înainte de a-și însuși capacitățile și cunoștințele necesare pentru a obține o diplomă care să-i ajute să se angajeze mai ușor. Există diverse cauze ale abandonului școlar în România. În Județul Dâmbovița în mod specific, statisticile arată că abandonul școlar este mai mare în zonele rurale, în rândul băieților și mai ales în clasa a V-a.

Problemele tinerilor fără școală și un loc de muncă


Venituri insuficiente sau lipsa veniturilor

Tinerii care nu au terminat școala sunt șomeri, nu au un loc de muncă, iar veniturile lor sunt foarte mici. Unii ajung să lucreze cu ziua, sezonier, pe termen limitat, pe un salariu foarte mic și fără carte de muncă. Pentru cei care au familii, situația este și mai dificilă, pentru că nu au posibilitatea de a-și întreține copiii și de a acoperi nevoile familiei.

Probleme de sănătate


Lipsa educației face ca tinerii fără diplomă și fără loc de muncă să fie mult mai vulnerabili în fața bolilor, mai ales în actualele condiții ale pandemiei. Este foarte stresant pentru un tânăr NEETs să nu poată să-și găsească un loc de muncă bun și să nu știe ce îi rezervă viitorul. Stresul și situația dificilă pot duce la declanșarea multor probleme de sănătate, precum dureri de cap, hipertensiune arterială, diabet, boli de inimă și de spate, insomnie. De asemenea, depresia și anxietatea se pot instala foarte ușor. Tinerii au nevoie de un loc de muncă pentru a-și putea plăti o asigurare de sănătate, dar cei care nu au școală și sunt șomeri nu au acces în mod corespunzător la asistență medicală, tratamente și medicamente. În plus, fără un salariu în timpul vieții, riști să nu poți avea o pensie la bătrânețe.

Efecte familiale negative

Tinerii NEETs, care nu urmează cursurile învățământului obligatoriu și nici nu sunt angajați, au mai puține satisfacții familiale și conjugale. Se confruntă cu mai multe provocări și dificultăți în familie, cu certuri și conflicte, divorțuri și imposibilitatea de a oferi copiilor lor un mediu prielnic de creștere și dezvoltare.


Ajutor pentru tinerii șomeri și fără școală

Șomajul are un impact negativ asupra societății în general și asupra economiei în ansamblu. Tinerii NEETs nu își pot aduce aportul pentru dezvoltarea comunității locale în care trăiesc, ba mai mult, devin o povară pentru aceasta. Șomajul și lipsa unei diplome de studiu sau de calificare pun mare presiune pe tinerii defavorizați cărora le este greu să se angajeze, să-și întemeieze o familie și să asigure condițiile necesare pentru această.

Din fericire, Proiectul “Viitorul Începe Azi” aduce o speranță pentru tinerii NEETs care întâmpină toate aceste dificultăți enumerate mai sus. Acest proiect urmează să fie implementat pe o durată de 3 ani, în regiunea Sud-Muntenia, Județul Dâmbovița. 410 tineri fără job și fără școală, cu vârstă între 16 și 29 de ani, vor putea relua cursurile din învățământul obligatoriu pentru a obține o diplomă (de studii/ calificare) care le poate facilita pătrunderea pe piața muncii.

Proiectul se va derula în mai multe etape și nu se oprește cu înscrierea acestor tineri la școală. Tinerii NEETs înscriși în proiect vor fi asistați pe tot parcursul proiectului pentru a finaliza școala, pentru a obține o diplomă, pentru a se orienta cât mai bine în alegerea unei meserii și pentru a-și găsi mai ușor un loc de muncă. Conform proiectului, se va acorda susținerea necesară și pentru tinerii care doresc să-și deschidă propria afacere.

Prin toate aceste demersuri, Proiectul “Viitorul Începe Azi” își propune să ofere șansa la o viață mai bună pentru tinerii NEETs, acei tineri defavorizați care nu au avut posibilitatea de a termina școala și de a se angaja cu ușurință. În cele din urmă, proiectul va aduce beneficii pentru întreaga comunitate locală și societate din România: ocuparea posturilor libere, minimizarea șomajului, combaterea sărăciei și analfabetismului, reducerea riscurilor asociate cu tinerii șomeri și fără școală care pot intra ușor în anturaje toxice, săvârșind infracțiuni și violențe, devenind astfel un pericol pentru cei din jur.

Pentru contact, poți merge direct pe pagina oficială a proiectului https://politicisociale.ro/viitorul-incepe-azi/ sau poți suna la numărul de telefon 0756 075 222.

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman.