Delicii Gourmet - delicioase și rafinate

Detalii

CategoriiAlimentatie
Tagurilegume
Ultima actualizareVineri 13 ianuarie 2023
Vizualizari444

Voteaza & Distribuie

Descriere

Știm că fiecare familie are gusturi diferite, dar aici sunt câteva idei care-ți vor pune imaginația la lucru, astfel încât să poți face totul pe gustul vostru. De la aperitive la desert, iată câteva ingrediente sau preparate pe care le poți adăuga pe lista ta de shopping!

  1. Legume speciale – fie că este vorba despre inimi de anghinare, capere sau roșii uscate, asigură-te că testezi noi gusturi în acest sezon. Le poți folosi ca antreu, alături de mezeluri și brânzeturi sau le poți integra în preparatele tale. Ce zici de o pizza cu anghinare și trufe sau de un quiche cu brânză de capră și roșii uscate?
  2. Paste și pateuri – ai aici la îndemână un întreg arsenal de gusturi! De la pesto de fistic, la cremă de trufe, cremă de ardei copți sau chiar de somon, ai multe opțiuni pentru tartine delicioase. Oricum ronțăiți mult în perioada aceasta, de ce să nu fie ceva cu adevărat special?
  3. Pentru felul principal mizează pe fructe de mare! Găsești online rețete fabuloase cu creveți sau fructe de mare. Asigură-te însă că ai ales un sortiment de calitate, care păstrează gustul, dar și valorile nutritive ale produsului. De aici, poți să le integrezi în paste sau în salate calde. Creveții la tigaie, stropiți din belșug cu vin, sunt un deliciu gourmet care va intra rapid pe lista voastră de favorite.
  4. La desert, nu poate lipsi Panettone. De la varianta clasică, cu fructe confiate, poți ajunge la sortimente mai speciale, cu cremă de fistic sau amarene. Însoțește desertul cu o cafea autentică – poți testa un sortiment italian sau o cafea de specialitate din America de Sud. Iată o gustare potrivită și pentru prietenii care vă vizitează în seara de Crăciun!
  5. Fiecare masă este însoțită de o băutură specială – anul acesta poți adăuga în meniul vostru aperitivul italian fără alcool, care deschide apetitul și pofta de distracție!

Nu în ultimul rând, poți da o notă gourmet și cadourilor. Poți găsi sau crea coșuri inspirate, care să-i conducă pe cei dragi într-o călătorie a gusturilor. Pentru un pasionat de excursii în Italia creează un mix de legume, paste speciale și ulei de măsline, iar pentru un împătimit al dulciurilor selectează sortimente de bomboane, nugat și pasticcini!

E cel mai frumos moment din an, transformă-l într-o feerie a gusturilor, căci o experiență Gourmet se poate petrece oricând, la tine acasă!