Living în stil scandinav: 4 puncte de interes

Detalii

CategoriiCasa/gradina
Taguriamenajari interioare, mobila, parchet
Ultima actualizareVineri 18 decembrie 2020
Vizualizari709

Voteaza & Distribuie

Descriere

Stilul scandinav pare să câștige din ce mai mult teren în ultimii ani, în încercarea de a exploata, cât mai mult, puținul spațiu pe care îl avem, mai ales în apartamentele de bloc. Dacă și tu îți dorești să îți amenajezi un living în stil scandinav, iată principalele puncte de interes.

Parchetul


S-a cam dus vremea covoarelor mari și greoaie care acopereau aproape toată camera. Chiar și tipurile vechi de pardoseală s-au schimbat. Locul plăcilor greoaie și, uneori, inestetice, de parchet a fost luat de un parchet triplu stratificat, mult mai eficient. Acesta este, de altfel, mult mai rezistent și mai estetic, așa că, fie îl lași complet la vedere, fie folosești covoare de mici dimensiuni, cât mai simple, cu forme ușor nedefinite. Poți alege parchet în nuanțe cât mai deschise, dacă vrei să creezi ideea unui spațiu larg, însă, ai grijă ca și elementele decorative ale casei să se potrivească. Alege un parchet bun și rezistent, pentru că acesta va constitui un „substrat“ bun pentru orice tip de combinație decorativă aleasă.

Mobila

Un living în stil scandinav impune folosirea a cât mai puțină mobilă, lăsând spațiul aerisit. Bibliotecile voluminoase, din lemn masiv, sunt înlocuite cu elemente modulare de mobilier, mai ușor de amplasat, întreținut și așezat. Elementele modulare ajută și prin prisma faptului că permit organizarea comodă a spațiului, lucru atât de necesar în prezent. Practic, folosind fiecare element pentru organizarea unor produse sau articole, se păstrează o ordine, un anumit aranjament. Ori, așa cum se știe, ordinea creează, întotdeauna, impresia de spațiu. La mare căutare sunt și piesele de mobilier în culori deschise, chiar albe, culoare care nu va influența dinamica nuanțelor din încăpere.

Articolele decorative

Livingurile moderne mizează foarte mult pe simplitate. O canapea, o măsuță de cafea, un covor mic, dispus în mijlocul livingului, mobila simplă și redusă ca dimensiuni fac parte din imaginea tipică a caselor scandinave. Totuși, în acest noian de simplitate, este nevoie, adesea, și de culoare. Designerii de interior atrag atenția asupra faptului că dintr-un living scandinav nu ar trebui să lipsească verdele, în speță, plantele. Pentru cei care nu găsesc timpul necesar să se ocupe de o plantă, există plantele ornamentale artificiale, create exact pentru acest scop. Pe de altă parte fotoliile simpliste și coșurile de bambus sau orice alte articole decorative din acest material diferențiază enorm un living decorat în stil scandinav de o cameră de zi obișnuită.

Perdelele și draperiile

Alegerea perdelelor potrivite ține foarte mult de cromatica din living. În funcție de canapeaua aleasă, de culoarea mobilei și chiar de parchet și tâmplărie, îți vei putea alege perdelele și draperiile potrivite. Din nou, ca o continuare a stilului clasic, pentru living se preferă perdelele și draperiile lungi până la nivelul pardoselii. Oferta este atât de amplă încât poți alege și nivelul de opacitate al materialelor, în funcție de câtă lumină ai nevoie în cameră. Culorile semnificative pentru un living scandinav sunt: albastru marin, gri, galben muștar și chiar verde, în funcție de combinațiile cromatice ale camerei.

Dacă și tu îți dorești să faci o schimbare, ai în vedere aceste aspecte și creionează-ți în minte rezultatul final. Parchetul, decorațiunile și culorile, perdelele sau husele pentru canapea vor contribui, din plin, la ideea de ansamblu a noului tău living.

Sursa foto: unsplash.com/photos/U-k6XLlml1I