Ochelari de lumină albastră - un instrument esențial în rutina zilnică

Detalii

CategoriiSanatate
Taguriochelari
Ultima actualizareVineri 29 octombrie 2021
Vizualizari438

Voteaza & Distribuie

Descriere

Ochelarii de blocare a luminii albastre pot avea numeroase beneficii pentru ochii și sănătatea generală a celor care decid să-i poarte. Ochelarii de calculator pot fi o soluție pentru gestionarea efectelor timpului de ecranare, pot ajuta în prevenirea și reducerea oboselii oculare. Numeroase studii ale cercetătorilor au arătat că lumina albastră poate provoca oboseală oculară, perturbări ale ritmului circadian și ale somnului, poate afecta sănătatea ochilor și a organismului.

Conform celor scrise pe opto.ca, expunerea prelungită la lumina albastră pe parcursul vieții, poate provoca leziuni oculare, cum ar fi:

  • Cataractă și scăderea vederii
  • Semne de degenerescență maculară.

Unele persoane, mai ales femeile, doresc să poarte ochelari eleganți, de aceea sunt interesate de moda la rame de ochelari de vedere. Când vine vorba despre ochelari, femeile vor să fie și frumoase, de aceea ele țin cont de aspectul ramelor de ochelari, de tipurile de lentile, de dimensiunile acestora și acoperirile speciale (care le protejează vederea). Și bărbații vor să arate grozav cu ochelarii pe care îi poartă, de aceea analizează cu atenție modele variate și decid să cumpere acei ochelari ultramoderni, din magazinele în care sunt prezentate mai multe stiluri. Ei țin cont de preț, forma ramelor, dimensiuni, marcă, material, culoare și de alte caracteristici. Prin urmare, mulți oameni în ziua de azi țin cont de sănătatea ochilor și tind să-și protejeze vederea împotriva luminii albastre dăunătoare (ce provine de la display-uri), dar și împotriva razelor ultraviolete (UV) ale soarelui.

Principalele motive pentru care oamenii merg la medici specialiști oftalmologi să obțină lentilele potrivite pentru ochelari sunt:

  • Corectarea vederii
  • Prevenirea bolilor oculare și a slăbirii vederii
  • Eliminarea tensiunii și a durerii ochilor
  • Menținerea sănătății ochilor
  • Protejarea vederii de lumina albastră
  • Protejarea ochilor de expunerea periculoasă la razele UV, afară.

În ziua de azi, se pot obține lentile de blocare a luminii albastre pentru orice ramă de ochelari, indiferent dacă acestea sunt cu sau fără prescripție medicală. Astfel de ochelari de calculator pot fi purtați pe tot parcursul zilei sau doar atunci când se stă mult timp în fața ecranului de la calculator, laptop, smartphone. Prin utilizarea lor de fiecare dată, se obțin o serie de avantaje și anume:

  • Se protejează ochii de lumina albastră dăunătoare
  • Se reduce oboseala oculară
  • Se obține un plus de confort în timpul petrecut în fața calculatorului, a laptopului, tabletei, televizorului
  • Se filtrează lumina dăunătoare și afară.

Din păcate, vederea slăbește odată cu înaintarea în vârstă. Elasticitatea cristalinului scade pe zi ce trece, iar aceasta este o condiție esențială a vederii normale. Factorii care slăbesc elasticitatea cristalinului sunt: vârsta, anumite procese patologice mai ales inflamatorii, presiunea și tensiunea ochilor, reducerea fluxului sanguin, slăbiciunea musculară.

Medicii spun despre funcționarea defectuoasă a mușchilor ochilor la unii pacienți, care afectează vederea. De exemplu, dacă apar anumite probleme la mușchii oculari, se poate produce o contractare excesivă sau redusă a globului ocular, iar în plus focalizarea este distorsionată și de aceea vederea nu este clară. Sistemul muscular are rol în focalizarea ochilor, astfel încât imaginea ce trece prin lentila ochilor să fie proiectată pe retină. Dacă lentila ochilor este deformată din cauza funcționării defectuoase a mușchilor ochilor, atunci vederea nu este clară. În astfel de cazuri este nevoie de relaxarea mușchilor oculari, pentru a preveni agravarea problemei.

Pentru restabilirea sănătății ochilor se recomandă și o dietă care să includă o serie de nutrienți, care au efect benefic pentru îmbunătățirea vederii. Astfel de nutrienți sunt: luteina, zeaxantina, afinele, vitaminele și mineralele. Luteina protejează retina de atacul nociv al factorilor externi. Zeaxantina reduce oboseala oculară și are efect bun în menținerea sănătății mușchilor oculari. Prin consumul de afine se contribuie la refacerea retinei, iar prin administrarea unui complex de vitamine și minerale se îmbunătățește acuitatea vizuală, se întăresc capilarele și vasele sanguine de la ochi. Astfel de nutrienți aduc numeroase beneficii sănătății ochilor:

  • Previn uscăciunea și iritațiile oculare, elimină inflamațiile, mențin sănătatea retinei și claritatea vederii
  • Reduc riscul de a dezvolta boli oculare, normalizează tensiunea arterială în fundul de ochi
  • Îmbunătățesc funcția mușchilor oculari, asigură o bună focalizare a lentilelor ochilor.

Dieta sănătoasă și bogată în nutrienți menține sănătatea ochilor și claritatea vederii.