Bookfest Brasov 2018

Detalii

Categorie
Targuri / expozitii
Modificat
acum 6 ani si 7 luni
Vizualizari
1386

Voteaza & Distribuie

Descriere

Bookfest deschide maratonul cărților toamnei la Brașov
  • Salonul de Carte Bookfest se întoarce la Brașov, între 18 și 21 octombrie, la Aula Universității Transilvania;
  • Lucian BOIA, Cătălin Dorian FLORESCU, Adrian LĂCĂTUȘ, Marius OPREA, Simona PREDA, Radu PARASCHIVESCU, Tatiana NICULESCU, Marian VOICU, Andreea RĂSUCEANU, Ioan STANOMIR, Laura T. ILEA, Radu VANCU, Claudiu POZNA, Daniel CAIN, Mihail VAKULOVSKI, Bianca MEREUȚĂ sunt câțiva dinte autorii ce vor fi prezenți la această ediție a Bookfest;
  • Peste 30.000 de cărți îi așteaptă pe vizitatori, multe dintre ele cu reduceri considerabile

Salonul de Carte Bookfest revine la Brașov cu a patra ediție, între 18 și 21 octombrie, la Aula Universității Transilvania, Strada Iuliu Maniu nr. 41A. Vizitatorii avea parte de lansări de carte, întîlniri cu unii dintre cei mai importanți autori ai momentului. De asemenea, editurile vor expune peste 30.000 de volume, din cele mai variate domenii, iar mare o parte dintre acestea vor putea fi achiziționate la prețuri promoționale.
Vor fi prezente unele dintre cele mai importante edituri din țară: ART, Atman, Corint, Curtea Veche Publishing, Herald, Humanitas și Humanitas Fiction, Litera, Nemira, Niculescu, Nomina, Proema, RAO, Shambala, Trei, Trinity, distribuitori de jocuri pentru copii (Happycolor și Ludicus games), distribuitori de muzică (Music Media), dar și distribuitori de carte precum Okian (reprezentanți Pearson-Longman în România) și Usborne.

Conferință despre robotică în chiar prima zi de Bookfest

Încă de joi, 18 octombrie, prima zi a Salonului de Carte Bookfest Brașov, publicul brașovean este așteptat, de la 18.30, la o dezbatere cu o temă deosebit de interesantă, prezentată de către dr. ing. Claudiu Pozna: „Inteligența artificială - mit sau realitate”.
În premieră pentru Salonul de Carte Bookfest Brașov, vineri, de la ora 17, vizitatorii îl vor putea întâlni pe mult-premiatul romancier Cătălin Dorian Florescu. Acesta va discuta despre cel mai recent volum al său, bestseller Humanitas, „Bărbatul care aduce fericirea“. Evenimentul va fi urmat și de o sesiune de autografe.
Apoi, de la ora 18:30, Radu Paraschivescu va prezenta în avanpremieră fragmente din noua sa carte „Orice om îi este teamă(PSD în doi ani și trei premieri). Vor vorbi: Radu Paraschivescu și decanul Facultății de Litere din Universitatea Transilvania, Adrian Lăcătuș.
Maratonul lansărilor va fi reluat sâmbătă, în miezul zilei, când istoricul și fostul președinte al Institutului de Cercetare a Crimelor Comunismului, Marius Oprea, este așteptat la Bookfest Brașov pentru un eveniment consacrat cărților sale care tratează trecutul recent al României: Moștenitorii Securității (volum apărut la editura Polirom în ediția a II-a, revizuită și adăugită) și Rola 800. Constantin Hagea, omul care a umilit Securitatea (apărută la editura Corint) sunt cele două cărți despre care Marius Oprea le va vorbi vizitatorilor, de la ora 12.
Editura Humanitas va continua seria lansărilor, începând cu ora13.00, când va avea loc lansarea volumului De la Dacia antică la Marea Unire, de la Marea Unire la România de azi, a istoricului Lucian Boia, volum ceface parte din seria cărților dedicate Centenarului Marii Uniri. Evenimentul în cadrul căruia va lua cuvântul și profesorul de drept constituțional Ioan Stanomir, va fi urmat de o sesiune de autografe.

Manipularea prin fake news și pericolul rusesc

La ora 13.30 va avea loc lansarea volumului La Centenar. Recitind secolul României Mari, deIoan Stanomir. Alături de autor, va lua cuvântul și poetul și activistul civic RaduVancu, iar evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe.
De la ora 14, Radu Paraschivescu, Adrian Lăcătuș și DenisaComănescu vor discuta despre cele mai recente cărți apărute la editura Humanitas Fiction: Cox sau Mersul timpului, de Christoph Ransmayr, traducere de Daniela Ștefănescu, și Lincoln între vieţi, de George Saunders, traducere de Radu Paraschivescu, ambele apărute în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu.
Matrioșka mincinoșilor. Fake news, manipulare, populism, de Marian Voicu și Vin rușii! 5 perspective asupra unei vecinătăți primejdioase, cu texte de Vitalie Ciobanu, Sabina Fati, Valentin Naumescu, Ioan Stanomir și Marian Voicu, sunt cele două cărți care vor fi prezentate, de la 14.30, de un trio intelectual redutabil, format din MarianVoicu, IoanStanomir și RaduVancu.
Tatiana Niculescu, care reconstituie neobosită viețile unor personaje celebre în volume de docu-ficțiune cu larg succes de public, vine la Bookfest Brașov cu cea mai recentă carte, consacrată lui Arsenie Boca, Ei mă consideră făcător de minuni, care va fi prezentată de la15.30. De la 16, Andreea Răsuceanu va discuta cu Adrian Lăcătuș și MihailVakulovski despre ce mai recentă carte a autoarei, O formă de viață necunoscută, volum apărut de câteva zile la editura Humanitas.

Cum a ajuns la divorț Regina-mamă Elena

Editura Corint dă startul evenimentelor de duminică prin evenimentul de lansare a volumului pentru copii Mortina de Barbara Cantini, ce va avea loc la standul editurii. Cei mici vor avea parte în cadrul evenimentului de o veritabilă petrecere cu „face painting” cu tematică de Halloween, modelare baloane, animație dar și surprize dulci.
Apoi, evenimentele pentru copii continuă la spațiul de evenimente Bookfest unde, la ora 12.30, va avea loc Atelierul de lectură interactivă Humanitas Juniorcu autoarea Bianca Mereuță, care le va citi celor mici fragmente din Povești zăpăcite cu Luca și Raluca de Clotilde Perrin și Între cer și mare de Terry Fan, Eric Fan. Atelierul de lectură va fi urmat, la ora 13.00, de lansarea a trei romane apărute la editura Humanitas Fiction: Sala de bal de AnnaHope, Pădurea întunecată de Nicole Krauss, și Zuleiha deschide ochii (Bestseller Humanitas Fiction 2018), de GuzelIahina, apărute în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu.Vor prezenta: Georgeta Moarcăș, Alexandra Coliban și DenisaComănescu.
Cartografia lumii de dincolo, deLaura T. Ilea, un romansurprinzător al unei autoare tinere dar extrem de bine primit de public până acum, va fi lansat tot duminică, dar de la ora 14, în prezența autoarei, însoțită de Georgeta Moarcăș. Evenimentulva include și o sesiune de autografe.
În continuare, la ora 15.00, va avea loc un eveniment dedicat celor mai noi apariții Humanitas despre Centenarul Marii Uniri, prin lansarea volumelor: Jurnalul unui medic militar, 1917–1918. Cu acuarele și desene de Niculina Delavrancea-Dona, de Raul Dona și volumul În spatele frontului. În spatele frontului. Marele Război, așa cum l-am văzut eu, decembrie 1916–iunie 1918. Însemnările unui soldat german în România ocupată, traducere, introducere şi note de Ştefan Colceriu. Vor prezenta: Daniel Cain, Ștefan Colceriu și Valer Rus.
Ultimul eveniment al zilei ne este adus de către editura Corint, prin lansarea, la ora 16.00, a volumului Regina-mamă Elena. Mariajul și despărțirea de Carol al II-lea, de Simona Preda. Va lua cuvântul, alături de de autoare, Nicolae Pepene, istoric și directorul Muzeului Județean Brașov. Moderator: Ana Antonescu, director editorial al editurii Corint.

Programul complet al evenimentelor cât și cele mai recente modificări pot fi găsite pe site-ul www.bookfest.ro.

Salonul de Carte Bookfest Brașov este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România.

Programul zilnic de vizitare va fi 10:00 – 20:00 iar intrarea publicului va fi liberă.

Parteneri: Primăria Municipiului Brașov, Facultatea de Litere (Universitatea Transilvania Brașov), Asociația Șaguniști pentru Șaguniști, Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, RATBV SA, Camera de Comerț și Industrie Brașov.

Parteneri media: Transilvania Expres, mytex.ro, Radio Guerilla Brașov, Mix Tv, Radio Brașov, Brașovultau.ro, Bună Ziua Brașov, Monitorul Expres, Brașov Tv, brasovtv.com, Biz Brașov, newsbv.ro

Bookfest este cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă, ajuns anul acesta la ediția a XIII-a. Începând din 2012, Bookfest s-a extins și în alte orașe din România și Republica Moldova - Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Tîrgu Mureș, Brașov și Chișinău. În 2018, salonul a fost organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, invitatul de onoare fiind Statele Unite al Americii. La edițiile internaționale anterioare țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Cehia, Israel și Suedia.