Dragostea, mai tare ca durerea

dragostea mai tare ca si durerea

Durerea este perceputa la niveluri diferite, in functie si de contextul emotional al celui afectat de ea. Intensitatea ei, asa cum este interpretata de corp, depinde de… minte. Niciodata drumul de la minte la inima n-a parut mai complicat decat in cazul perceptiei durerii fizice in functie de starea afectiva a persoanei.

Cercetatorii facultatii de medicina din cadrul Universitatii Stanford au dorit sa afle daca puterea dragostei poate invinge durerea fizica. Ei au invitat la un experiment un grup de 15 studenti voluntari, cu totii aflati in fazele incipiente ale unei relatii sentimentale si i-au supus unei dureri de natura termica in mana stanga – nu destul de puternica sa raneasca, dar destul de neplacuta.

Cand studentii au primit o fotografie cu persoana de care erau indragostiti, au simtit senzatia de arsura cu mai putina intensitate decat atunci cand li s-a aratat o fotografie cu o cunostinta la fel de atragatoare. In studiul efectuat de ei, cercetatorii de la Stanford au ajun la concluzia ca sentimentele romantice au activat anumite regiuni cerebrale implicate in producerea de opiacee naturale, raspunsul creierului la durere, si dopamina, un neurotransmitator legat de centrele placerii.

Cu alte cuvinte, la vederea persoanei iubite, subiectii experimentului erau capabili sa reziste durerii datorita reactiei lor imediate. Sean Mackey, seful departamentului de studiu al durerii de la Stanford afirma ca implicarea in „experiente emotionale intense si satisfacatoare" poate determina creierul sa elibereze opiaceele naturale pe care le poate produce, iar asocierea cu imagini legate de un asemenea context poate declansa o reactie oarecum similara.

Din moment ce creierul este epicentrul durerii din corpul uman, strategiile medicale de reducere a ei se concentreaza acolo. La orice lovitura primita, receptorii din piele trimit semnalele electrice prin fibrele nervoase la sira spinarii, iar de acolo spre creier. Unele dintre aceste fibre sunt similare cablurilor telefonice izolate si pot transmite rapid aceste semnale nervoase. Altele se conecteaza prin reteaua neurala si circula mai lent. In cazul loviturii primite, semnalele circula rapid prin fibrele nervoase spre talamus, care actioneaza ca o statie-releu, directionandu-le spre neurocortex. Apoi, semnalele sunt interpretate ca o durere acuta. Impulsurile nervoase transmise prin fibrele neurale „lente" devin o durere pulsatorie, ca un avertisment.

In timp ce se intampla acest transfer de semnale, creierul trimite si el mesaje coloanei vertebrale, cu reteaua ei nervoasa, care pot amplifica sau reduce intensitatea durerii. Spre exemplu, un fotbalist isi poate luxa glezna, insa el nu va remarca imediat acest lucru daca tocmai este implicat intr-o faza importanta a meciului. Majoritatea oamenilor au parte de o astfel de latenta in interpretarea semnalelor dureroase datorita unui context emotional intens. Multi oameni se trezesc cu vanatai pe care nu-si amintesc cand le-au primit. Contuzia s-a petrecut in timp ce ei participau la un eveniment implicandu-se puternic emotional. Acest lucru se intampla datorita abilitatii creierului de a filtra durerea in vreme ce persoana respectiva este implicata intr-o actiune urgenta.

Cunoscuta sub numele de control inhibitor neural descendent, aceasta capacitate difera de la o persoana la alta, afirma Andrea Trescot, specialist in controlul durerii, din Jacksonville, Florida. Centrul de control emotional al creierului, sistemul limbic, mai adauga o dimensiune intregii chestiuni, raspunzand modului in care o persoana percepe durerea. Astfel, cei care au fost cocolositi de mici de catre parinti, la cea mai mica durere, ca adulti sunt mai expusi oricarui disconfort senzorial. Durerea temporara, sau acuta, provocata de afectiuni minore, inceteaza cand acestea se vindeca. Atunci cand o situatie acuta nu este rezolvata, ciclul durerii devine auto-generat: semnalele dureroase se reverbereaza prin intregul sistem nervos, mascand sursa originala.

Conform unor specialisti, durerea cronica trebuie considerata ea insasi o boala, la fel ca diabetul, din moment ce va necesita un plan de tratament la fel de complex si de sustinut. Cercetarile au dovedit ca mintea poate combate senzatia de durere. Oamenii pot activa unele cai neurale, blocand durerea, prin implicarea in activitati intense, prin contactul cu familia, sau practicarea unor hobbyuri. Nu in ultimul rand, si implicarea emotionala ajuta la reducerea intensitatii durerii.