Importanța consumului de alimente bio

Detalii

CategoriiAlimentatie
TaguriAlimente Bio, antioxidanti, branza
Ultima actualizareVineri 26 noiembrie 2021
Vizualizari590

Voteaza & Distribuie

Descriere

Cu siguranță, ai văzut de multe ori pe rafturile magazinelor produse bio, care sunt, de obicei, etichetate special. Acestea au fost cultivate organic, fără pesticide, fără aditivi sau îngrășăminte chimice. Tocmai de aceea, nutriționiștii recomandă să introducem în alimentația noastră astfel de produse bio, însă, este important să înțelegem de ce acestea sunt mult mai bune decât cele tradiționale!

Alimentele bio nu conțin reziduri de pesticide

Majoritatea agricultorilor folosesc pesticide pentru a proteja legumele și fructele de atacul dăunătorilor. Chiar dacă acestea sunt eficiente și extermină rapid dăunătorii, pesticidele rămân pe suprafața produselor și se elimină foarte puțin prin spălare. Prin ingerare, o mare parte din aceste substanțe chimice ajunge și în organismul nostru, cauzând probleme de sănătate. Printre aceste substanțe se numără organofosfații, care ajung în organismul nostru, prin consumul de legume și fructe, stropite cu pesticide.

Alimentele bio au un gust mai bun

În general, alimentele ecologice au un gust mult mai bun, deoarece, pe parcursul evoluției lor, ele nu suferă modificări genetice și nu sunt tratate cu diferite substanțe, pentru a se dezvolta mai repede sau pentru a rezista mai mult pe raft. Tocmai de aceea, fructele și legumele bio au același gust cu acelea cultivate la țară, de bunici.

Alimentele bio nu îți afectează sistemul imunitar


Produsele care nu sunt ecologice și care au suferit modificări genetice pot cauza slăbirea sistemului imunitar. Acest lucru poate duce la creșterea riscului de alergii, apariția cancerului sau a disfuncțiilor sexuale. Tocmai de aceea, nutriționiștii recomandă consumul de produse bio, care nu au fost supuse niciunui tip de modificare genetică, pentru a ne proteja sistemul imunitar și pentru a ne bucura de o viață cât mai sănătoasă.

Produsele bio sunt mereu verificate


Dacă vrei să consumi legume, fructe sau lactate de calitate, ar fi ideal să optezi pentru cele bio, care sunt permanent verificate. În general, în agricultura bio există mult mai multe filtre și controale decât în producția normală, iar acestea reprezintă o garanție suplimentară a calității produselor.

Produsele bio au un conținut dublu de antioxidanți

Antioxidanții sunt extrem de importanți pentru sănătatea noastră, pentru că ne stimulează imunitatea și în același timp protejează celulele de atacul radicalilor liberi, apărându-ne organismul de infecții și diferite afecțiuni. Fructele și legumele sunt o sursă bogată de antioxidanți, tocmai de aceea este important să le consumăm zilnic. Iar studiile au demonstrat că alimentele bio au un conținut dublu de antioxidanți față de produsele industriale. În general, pesticidele și îngrășămintele chimice folosite în agricultură consumă peste jumătate din rezerva biologică de antioxidanți, pentru a neutraliza chimicalele absorbite din sol. Tocmai de aceea, fructele și legumele bio sunt mai bogate în antioxidanți, substanțe care pot preveni apariția celulelor canceroase, a afecțiunilor cardiace sau deteriorarea vederii.

Produsele bio, mult mai bogate în nutrienți

Alimentele organice sunt mult mai bogate în nutrienți decât produsele industriale. De exemplu, alimentele bio conțin o cantitate mai mare de vitamina C, dar și minerale, precum fier, crom, calciu și magneziu.

Alimentele bio sunt mai bune pentru copii

Alimentele bio ar trebui incluse, fără probleme, în alimentația celor mici, deoarece sunt mult mai sănătoase decât cele tradiționale. Organismul copiilor este mult mai sensibil la substanțele toxice din pesticide, așa că alimentele bio sunt cea mai bună opțiune pentru ei. De altfel, o cercetare efectuată de Universitatea din Washington a demonstrat că în sângele copiilor de 4 ani care au consumat numai alimente bio s-au regăsit mult mai puține reziduuri toxice decât în sângele celor care au mâncat produse industriale.

Așadar, produsele bio sunt o sursă bogată de antioxidanți, vitamine și minerale, așa că ar fi ideal să le introduci în alimentația ta zilnică. Poți opta pentru fructe și legume certificate bio, pe care le găsești cu o etichetă specială în magazine. De asemenea, poți alege lactate de calitate, cum ar fi brânza de Ibănești, care este singurul aliment din România, certificat de Uniunea Europeană ca fiind un Produs de Origine Protejată.

Sursa foto: unsplash.com/photos/qgHGDbbSNm8